Ei au numit-o divertisment

AMFITEATRUL fremăta de entuziasm. Zeci de mii de persoane erau adunate pentru a asista la unul dintre cele mai senzaţionale spectacole ale Romei antice. Steaguri, trandafiri şi tapiţerii colorate împodobeau arena, dându-i o notă veselă. Din fântâni ţâşnea apă parfumată, care răspândea în aer arome plăcute. Cei bogaţi erau înveşmântaţi în straiele lor cele mai strălucitoare. Murmurul mulţimii era întrerupt din când în când de izbucniri de râsete, dar frivolitatea acestei mulţimi contrasta cu oroarea a ceea ce urma să se întâmple.

După puţin timp, sunetul ameninţător de tube i-a chemat pe cei doi gladiatori la luptă. Când luptătorii au început să se lovească fără milă, cuprinşi de o crudă sălbăticie, mulţimea a intrat în delir. Zăngănitul săbiilor abia se auzea în ovaţiunile asurzitoare ale spectatorilor. Dintr-o dată, cu o mişcare rapidă, unul dintre luptători şi-a pus adversarul la pământ. Soarta gladiatorului învins era acum în mâinile spectatorilor. Dacă ei îşi vor flutura batistele, va trăi. Printr-un singur gest făcut cu degetul mare, mulţimea — formată inclusiv din femei şi fete — ordona lovitura fatală. În câteva clipe, trupul neînsufleţit era scos din arenă, pământul îmbibat cu sânge era curăţat cu lopata, era împrăştiat nisip proaspăt, iar mulţimea se pregătea pentru restul băii de sânge.

Pentru mulţi dintre locuitorii Romei antice aceasta era considerată distracţie. „Chiar şi moraliştii cei mai severi nu ridicau nici o obiecţie la această plăcere scăldată în sânge“, se arată în cartea Rome: The First Thousand Years. Iar întrecerea dintre gladiatori nu era decât una dintre distracţiile decăzute pe care le oferea Roma. Pe scenă se ţineau şi lupte navale reale, spre amuzamentul spectatorilor însetaţi de sânge. Aveau loc chiar şi execuţii publice, în cadrul cărora criminalul condamnat era legat de un stâlp şi devorat de fiarele sălbatice înfometate.

Pentru cei ale căror gusturi nu erau atât de însetate de sânge, Roma oferea o serie de spectacole de scenă. În pantomime — piese scurte care înfăţişau viaţa de fiecare zi —, „adulterul şi aventurile amoroase erau temele principale“, a scris Ludwig Friedländer în cartea Roman Life and Manners Under the Early Empire. „Limbajul era plin de expresii vulgare, iar umorul era grosolan, presărat cu o mulţime de strâmbături, gesturi obscene şi, pe lângă toate acestea, cu dansuri groteşti, interpretate la flaut.“ Potrivit cu The New Encyclopædia Britannica, „există dovezi că pe timpul Imperiului Roman pe scena de pantomimă erau interpretate acte de adulter nedisimulate“. Pe bună dreptate, Friedländer a numit pantomima „într-adevăr cea mai clară dintre farse în privinţa imoralităţii şi a obscenităţii“, apoi a adăugat: „Cele mai destrăbălate dintre scene erau cele mai aplaudate“.a

Cum stau lucrurile astăzi? Şi-a schimbat omul gusturile în privinţa divertismentelor? Să analizăm faptele prezentate în articolul următor.

[Notă de subsol]

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 3]

The Complete Encyclopedia of Illustration/J. G. Heck