Expunerea prezentată de Jessica
JESSICA, o fetiţă de 13 ani din Statele Unite, împreună cu colegii ei de clasă au primit ca temă să prezinte o expunere, subiectul fiind „Dumnezeu, drapelul şi ţara“. Ştiind că ceilalţi elevi erau curioşi să afle de ce ea, o Martoră a lui Iehova, nu saluta drapelul, Jessica a profitat, plină de curaj, de această ocazie ca să explice convingerile sale. În continuare prezentăm câteva fragmente din expunerea ei.
„La începutul fiecărei zile de şcoală, elevilor li se cere să rostească jurământul de credinţă, însă, din cauza convingerilor mele şi a religiei pe care o am, eu nu fac acest lucru. Mulţi se întreabă de ce. Acum am să vă spun motivul.
Salutul drapelului începe cu cuvintele: «Jur credinţă drapelului». Ei bine, ce este credinţa? Este obligaţia de a sprijini, de a fi loial şi devotat. Întrucât eu i-am jurat deja credinţă lui Dumnezeu, nu pot să jur credinţă drapelului, şi nici nu o voi face. Însă faptul că nu mă închin şi nu jur credinţă drapelului nu înseamnă că nu am respect faţă de el.
Dumnezeu este cel mai important în viaţa mea. Mă străduiesc cât pot de bine să urmez poruncile sale consemnate în Biblie. În fiecare zi mă rog la el şi mă rog şi atunci când am nevoie de ajutor în plus şi de mai multă încurajare. Întotdeauna primesc acel ajutor şi acea încurajare la timpul potrivit. Am constatat că, atunci când îl pun pe Dumnezeu pe primul loc şi când fac ceea ce a poruncit el să facem, sunt mai fericită.
Aşadar, chiar dacă nu salut drapelul, eu îl respect şi nu am să-l dezonorez în nici un fel. Însă îi sunt credincioasă lui Dumnezeu, şi am toate motivele, pentru că el m-a creat şi lui îi datorez acea credinţă.“
Elevilor din aceeaşi clasă cu Jessica li s-a cerut să aprecieze expunerile pe care le-au auzit. Cât de fericită a fost Jessica pentru că, în urma eforturilor ei, colegii de clasă au spus că au înţeles mai multe lucruri în legătură cu convingerile ei. Dar ceea ce este mai important, tinerii care, plini de curaj, vorbesc deschis în favoarea principiilor biblice îi bucură inima lui Iehova Dumnezeu! — Proverbele 27:11.