O voce în mijlocul tăcerii

ACUM cincizeci de ani a fost ucis un monstru. Atunci când, în cele din urmă, omenirea a tras cortina ca să-l privească pe cel de-al treilea Reich înfrânt, groaznica scenă care i se înfăţişa înainte semăna prea mult cu un coşmar ca să poată fi înţeleasă. Soldaţi şi civili deopotrivă n-au putut decât să privească înmărmuriţi rămăşiţele înspăimântătoare ale unei monstruoase maşini ucigătoare.

La începutul acestui an, mii de persoane au celebrat a 50-a aniversare a eliberării din lagărele de concentrare, cutreierând în tăcere locurile pustii ale lagărelor. Cu toţii au făcut eforturi să cuprindă cu mintea enormitatea crimei. În fond, numai în lagărele morţii de la Auschwitz au fost ucise aproximativ 1 500 000 de persoane! A fost un moment de tăcere, un moment în care s-a putut medita la cruzimea omului faţă de om. În cuptoarele reci, în barăcile goale, printre munţii de pantofi luaţi cu forţa şi abandonaţi acolo răsunau întrebări obsedante.

Azi, lumea se îngrozeşte, se revoltă. Holocaustul, în care au fost ucise în mod sistematic milioane de persoane, dezvăluie cât de monstruos a fost răul numit Nazism. Însă cum a fost atunci? Cine a vorbit? Şi cine a tăcut?

Mulţi au auzit pentru prima dată despre uciderile în masă abia la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Cartea Fifty Years Ago​—Revolt Amid the Darkness (Acum cincizeci de ani: revoltă în beznă) explică: „Fotografiile şi filmele documentare despre centrele şi lagărele de exterminare eliberate de Aliaţi în 1944 şi 1945 au adus pentru prima dată în atenţia marelui public, în special a celui din Occident, şocanta realitate“.

Şi totuşi, deja înainte de înfiinţarea lagărelor morţii, o voce anunţa pericolele nazismului prin intermediul revistei Treziţi-vă!, revista pe care o ţineţi în mână. La început, ea a fost cunoscută sub numele de Epoca de aur, iar în 1937 a fost redenumită Consolare. Începând din 1929, aceste reviste publicate de Martorii lui Iehova au avertizat cu curaj despre pericolele nazismului, potrivit proclamaţiei de pe copertă: „O revistă de fapte, speranţă şi curaj“.

„Cum să nu vorbeşti — întreba în 1939 revista Consolare — despre ororile unei ţări în care, aşa cum se întâmplă în Germania, sunt arestate deodată 40 000 de persoane nevinovate; în care, într-o singură noapte, au fost executate în numai una dintre închisori 70 dintre ele; . . . în care sunt distruse toate casele, instituţiile şi spitalele pentru bătrâni, săraci şi neajutoraţi, precum şi toate orfelinatele pentru copii?“

Într-adevăr, cum să nu vorbeşti? În timp ce majoritatea omenirii era nepăsătoare sau sceptică la ştirile înspăimântătoare care se strecurau din Germania şi din ţările ocupate, Martorii lui Iehova nu au putut să tacă. Ei cunoşteau personal cruzimile regimului nazist şi nu s-au temut să vorbească despre ele.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

Foto: U.S. National Archives