Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g95 22/5 pag. 8–13
  • Apărătorii tutunului îşi lansează baloanele pline cu vorbe goale

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Apărătorii tutunului îşi lansează baloanele pline cu vorbe goale
  • Treziți-vă! – 1995
  • Materiale similare
  • Companiile de tutun sunt cuprinse într-un incendiu devastator
    Treziți-vă! – 1996
  • De ce să vă lăsaţi de fumat?
    Treziți-vă! – 2000
  • Pregăteşte-te pentru obstacole
    Treziți-vă! – 2010
  • Milioane de vieţi se prefac în fum
    Treziți-vă! – 1995
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 1995
g95 22/5 pag. 8–13

Apărătorii tutunului îşi lansează baloanele pline cu vorbe goale

ÎN ANII ’40, Londra era un oraş asediat. Avioanele de luptă şi proiectilele teleghidate germane semănau din cer groază şi distrugere. Însă, dacă situaţia n-ar fi fost atât de cumplită, locuitorii oraşului s-ar fi putut amuza văzând o privelişte bizară.

Priponite cu cabluri lungi, mii de baloane uriaşe pluteau deasupra oraşului. Scopul lor era să descurajeze atacurile aeriene la joasă înălţime şi se spera să se intercepteze câteva proiectile din văzduh. Bariera de baloane, aşa ingenioasă cum era, a înregistrat succese minime.

Companiile producătoare de ţigări sunt şi ele asediate. Întinsele imperii ale tutunului, cândva bastioane de necucerit ale puterii politice şi economice, sunt atacate din toate părţile.

Coaliţia medicală produce pagini întregi de studii incriminatoare. Pline de zel, oficialităţile din domeniul sănătăţii profită de această situaţie. Părinţi revoltaţi pretind că copiii lor sunt victime. Legislatori îndârjiţi au interzis fumatul în clădirile cu birouri, în restaurante, în incinta bazelor militare şi în avioane. În multe ţări s-a interzis difuzarea pe posturile de radio şi televiziune a reclamelor pentru ţigări. În Statele Unite, state întregi au dat în judecată companiile producătoare de ţigări, cerând milioane de dolari ca despăgubiri pentru îngrijirile medicale. Chiar şi avocaţii participă la această bătălie.

Aşadar, în încercarea de a-şi izgoni agresorii, companiile producătoare de ţigări au lansat câteva baloane în apărarea lor. Cu toate acestea, ele par să fie umplute cu o mulţime de vorbe goale.

Anul trecut, populaţia americană a putut fi martora unei campanii puternice împotriva industriei tutunului organizată de legislatorii şi oficialităţile guvernamentale din domeniul sănătăţii indignaţi de această situaţie. În aprilie 1994, directorii a şapte mari companii americane producătoare de ţigări au fost audiaţi în faţa unui comitet format din congresmeni americani, fiind puşi în faţa statisticilor incriminatoare: peste 400 000 de americani mor în fiecare an şi mai multe milioane sunt bolnavi, pe moarte sau prinşi în capcana viciului.

Ce au spus aceştia în apărarea lor? Directorii angajaţi în bătălie au făcut câteva afirmaţii interesante în apărarea lor: „Fumatul . . . nu s-a dovedit încă a fi o cauză care să ducă la dezvoltarea unor boli“, a declarat un purtător de cuvânt al Tobacco Institute. Mai mult, obiceiul de a fuma a fost descris ca fiind la fel de inofensiv ca şi celelalte activităţi plăcute, ca de pildă mâncatul dulciurilor sau băutul cafelei. „Prezenţa nicotinei nu face ca ţigările să fie un drog sau fumatul un viciu“, a spus preşedintele unei companii producătoare de ţigări. „Premisa că nicotina din ţigări duce la dependenţă, indiferent de concentraţia ei, este incorectă“, a declarat un cercetător de la una dintre companii.

Dacă ţigările nu duc la dependenţă, a contraargumentat comitetul, de ce companiile producătoare de ţigări încearcă să manipuleze concentraţiile de nicotină din produsele lor? „Pentru gust“, a explicat un alt director al unei companii. Există ceva mai rău decât o ţigară fără gust? Când i s-au arătat o mulţime de studii din dosarele propriei sale companii care sugerau că nicotina produce dependenţă, el a rămas în continuare la părerea sa.

După cum se observă, el va rămâne la această părere, şi împreună cu el şi alţii, indiferent câte cimitire se vor umple cu victimele tutunului. La începutul anului 1993, medicul Lonnie Bristow, preşedintele consiliului de administraţie al Asociaţiei Medicale Americane, a lansat o provocare interesantă. The Journal of the American Medical Association consemnează: „El i-a invitat pe directorii principalelor companii producătoare de ţigări din Statele Unite să vină cu el prin saloanele spitalelor ca să vadă una dintre consecinţele fumatului — pacienţi cu cancer pulmonar şi cu alte probleme la plămâni. Nimeni nu a răspuns invitaţiei“.

Industria tutunului se mândreşte cu faptul că oferă locuri de muncă bune în cadrul unei economii mondiale în care şomajul înfloreşte. În Argentina, de exemplu, această industrie creează un milion de locuri de muncă, precum şi alte patru milioane de locuri de muncă ce nu au o legătură directă cu ea. Datorită uriaşelor venituri obţinute din impozite, companiile de ţigări au câştigat favoarea multor guverne.

Un concern de ţigări a sprijinit concret grupurile minoritare cu donaţii generoase — o aparentă acţiune de interes civic. Documentele companiei au dezvăluit însă adevăratul motiv al acestui „buget de formare a unui corp electoral“ — cel de a crea o atitudine de bunăvoinţă printre posibilii alegători.

Aceeaşi companie şi-a făcut prieteni şi în rândul celor din domeniul artelor, oferind contribuţii substanţiale muzeelor, şcolilor, academiilor de dans şi institutelor de muzică. Persoane cu autoritate din cadrul unor organizaţii artistice s-au hotărât să accepte banii extrem de necesari, donaţi de companiile de ţigări. Recent, membrii comunităţii artistice din New York au fost puşi în faţa unei chestiuni delicate, întrucât această companie de ţigări a apelat la ei pentru a li se alătura în eforturile pe care le depun de a influenţa legislaţia îndreptată împotriva fumatului.

Şi, se înţelege, puternicele companii de ţigări prospere nu sunt timide când este vorba de împărţirea banilor în rândul politicienilor care se pot folosi de influenţa pe care o au pentru a lupta împotriva oricărui proiect ostil intereselor industriei tutunului. Înalte oficialităţi guvernamentale au susţinut cauza companiilor de ţigări. Unii au legături pe plan financiar cu industria tutunului sau se simt obligaţi să se revanşeze pentru generoasa campanie electorală susţinută prin donaţiile făcute de aceste companii.

Se spune că un congresman american a primit peste 21 000 de dolari sub formă de donaţii de la companiile producătoare de ţigări şi, ca urmare, a votat împotriva mai multor acţiuni îndreptate împotriva tutunului.

Un fost lobbyist bine plătit care s-a ocupat de problema tutunului, cândva senator şi mare fumător, a descoperit recent că are cancer laringian, pulmonar şi la ficat. Acum regretă mult şi se plânge că ‘te simţi ca un prost’, deoarece „zaci acolo în pat cu o boală pe care ţi-ai cauzat-o singur“.

Folosindu-se de toată puterea pe care dolarii investiţi în publicitate o pot cumpăra, uriaşele companii de ţigări atacă puternic opoziţia. O reclamă flutură steagul libertăţii, avertizând cu seriozitate: „Azi sunt ţigările. Dar mâine?“ Ea vrea să spună că alcoolul, cofeina şi hamburgerii vor fi următoarele victime ai prohibiţioniştilor consideraţi fanatici.

Publicitatea făcută în ziare a căutat să discrediteze un studiu citat pretutindeni al Agenţiei Americane pentru Protecţia Mediului, care a inclus fumul din aer printre agenţii cancerigeni. Industria tutunului a anunţat că intenţionează să lupte la nivel legal. Un program de televiziune a acuzat o companie că se joacă cu concentraţia de nicotină pentru a încuraja dependenţa. Reţeaua de televiziune care a transmis programul a fost dată imediat în judecată, cerându-i-se ca despăgubiri 10 miliarde de dolari.

Companiile producătoare de ţigări s-au luptat din greu, însă aerul este din ce în ce mai plin de acuzaţii. În ultimele patru decenii s-au efectuat circa 50 000 de studii care au dus la un munte mereu crescând de dovezi în ce priveşte pericolele pe care le prezintă utilizarea tutunului.

Cum au încercat companiile producătoare de ţigări să se sustragă acuzaţiilor care li s-au adus? Ele au susţinut cu încăpăţânare un fapt presupus: Fumătorii se lasă de fumat. Aşadar, declară ele, nicotina nu creează dependenţă. Însă statisticile arată contrariul. Este adevărat că 40 de milioane de americani s-au lăsat de fumat. Însă 50 de milioane fumează încă, iar 70 la sută din aceştia spun că vor să se lase de fumat. Dintre cei 17 milioane care în fiecare an încearcă să renunţe la fumat, 90 la sută se apucă din nou de fumat în decursul unui an.

După ce au fost operaţi de cancer pulmonar, aproape 50 la sută din fumătorii americani se întorc la obiceiul lor. Dintre fumătorii care au suferit un atac de cord, 38 la sută aprind din nou ţigara chiar înainte de a părăsi spitalul. Patruzeci la sută din fumătorii care şi-au scos laringele atacat de cancer se vor apuca din nou de fumat.

Trei sferturi din milioanele de fumători adolescenţi din Statele Unite spun că au încercat în mod serios cel puţin o dată să se lase de fumat, dar nu au reuşit. Statisticile arată, de asemenea, că pentru mulţi tineri, fumatul este o treaptă spre droguri mai periculoase. Probabilitatea ca fumătorii adolescenţi să ajungă să consume cocaină este de 50 de ori mai mare decât în cazul celor nefumători. O fumătoare în vârstă de 13 ani este de aceeaşi părere. „Nu am nici o îndoială că ţigările sunt o poartă deschisă spre droguri“, scria ea. „Aproape toţi cei pe care îi cunosc, cu excepţia a trei persoane, au început să fumeze înainte să consume droguri.“

Ce se poate spune despre ţigările cu conţinut scăzut de gudron? Studiile arată că acestea ar putea fi, în realitate, mai periculoase — din două motive: primul, fumătorul trage aerul în piept adesea mai tare, pentru a extrage nicotina după care întregul său organism tânjeşte, expunându-şi mai multe ţesuturi ale plămânilor la efectele toxice ale fumului; al doilea, părerea greşită conform căreia el fumează o ţigară „mai sănătoasă“ l-ar putea împiedica să facă eforturi pentru a renunţa definitiv.

S-au efectuat peste 2 000 de studii numai asupra nicotinei. Ele au dezvăluit că nicotina este una dintre cele mai puternice substanţe despre care se ştie că creează dependenţă şi una dintre cele mai nocive. Nicotina accelerează pulsul şi îngustează vasele sanguine. Ea este absorbită în fluxul sanguin în şapte secunde — chiar mai repede decât o injecţie intravenoasă. Ea determină creierul să mai dorească nicotină, o dorinţă despre care mulţi spun că duce la dependenţă de două ori mai mult decât heroina.

Sunt companiile producătoare de ţigări, în ciuda dezminţirilor date, conştiente de proprietăţile nicotinei de a crea dependenţă? Există indicii că ele ştiu acest lucru de mult timp. De exemplu, un raport pe anul 1983 arată că un cercetător de la o companie de ţigări a observat că şobolanii din laborator prezentau simptomele clasice de dependenţă, administrându-şi singuri cu regularitate doze de nicotină prin lovirea unor pârghii. Se spune că studiul a fost repede întrerupt de către industria tutunului, acesta ieşind la lumină doar recent.

Giganţii tutunului nu au stat cu braţele încrucişate în timp ce salve de artilerie veneau asupra lor din toate direcţiile. Consiliul pentru Cercetarea Produselor din Tutun din New York conduce ceea ce The Wall Street Journal numeşte „cea mai îndelungată campanie de dezinformare din istoria afacerilor americane“.

Sub lozinca conducerii unui studiu independent, consiliul a investit milioane de dolari în combaterea atacanţilor. Totul a început în 1953, când medicul Ernst Wynder de la Memorial Sloan-Kettering Cancer Center a descoperit că gudronul din tutun aplicat pe spatele unor şoareci a cauzat dezvoltarea unor tumori. Industria a înfiinţat acest consiliu pentru a neutraliza dovezile clare strânse împotriva produselor lor, contraatacând cu propriile lor dovezi ştiinţifice.

Cum pot însă oamenii de ştiinţă din consiliu să furnizeze rezultate atât de diferite faţă de cele ale celorlalţi cercetători? Recent au fost publicate documente care dezvăluie o serie de intrigi ţesute cu măiestrie. Mulţi cercetători din consiliu, limitaţi de contracte scrise şi controlaţi de trupe de avocaţi cu privirea pătrunzătoare, au descoperit că temerile crescânde în legătură cu sănătatea sunt bine întemeiate. Însă, când era pus în faţa faptelor, consiliul „nu lua uneori în considerare, ba chiar întrerupea, propriile sale studii care arătau că fumatul este o ameninţare la adresa sănătăţii“, afirmă The Wall Street Journal.

În spatele zidurilor tăcerii, cercetările pentru obţinerea unei ţigări care să nu prezinte atâtea pericole pentru sănătate au continuat ani de zile. Dacă s-ar fi dat publicităţii acest lucru, ar fi însemnat că se recunoaşte tacit faptul că fumatul este cu adevărat un pericol pentru sănătate. Pe la sfârşitul anilor ’70, un avocat renumit de la o companie producătoare de ţigări a recomandat întreruperea eforturilor întreprinse pentru obţinerea unei ţigări „sigure“, considerându-le inutile, şi a sfătuit ca toate documentele legate de aceasta să fie puse la păstrare.

De-a lungul anilor în care s-au făcut experimente, două lucruri au devenit clare: Nicotina creează, într-adevăr, dependenţă, iar fumatul ucide. Deşi aceste concluzii au fost dezminţite cu vehemenţă în public, companiile producătoare de ţigări arată prin acţiunile lor că ştiu foarte bine cum stau lucrurile.

Acuzând manipulările făcute în mod conştient, un reprezentant al FDA (Departamentul pentru Controlul Alimentelor şi Medicamentelor din SUA), David Kessler, a spus: „Unele dintre ţigările de azi ar putea fi în realitate calificate drept sisteme tehnologice de vârf pentru eliberarea nicotinei în cantităţi calculate cu precizie, . . . suficiente pentru a crea şi a menţine dependenţa“.

Kessler a dezvăluit faptul că companiile producătoare de ţigări deţin o serie de invenţii brevetate care dovedesc intenţiile lor. Una se referă la un tip de tutun modificat la nivel genetic, având cel mai ridicat conţinut de nicotină cunoscut până în prezent. Printr-un alt proces, filtrul şi foiţa ţigării sunt tratate cu nicotină pentru a creşte cantitatea acesteia. O altă invenţie prevede un conţinut de nicotină mai ridicat în primele fumuri trase de fumător decât în cele de la sfârşit. În plus, documentaţia arată că în ţigări se adaugă compuşi ai amoniacului pentru a elibera mai multă nicotină din tutun. „Aproape dublul cantităţii inhalate în mod obişnuit pătrunde în fluxul sanguin al fumătorului“, declară un raport publicat în New York Times. FDA a anunţat că nicotina este un drog care provoacă dependenţă şi că intenţionează să controleze mai strict producţia de ţigări.

Guvernele depind şi ele de ţigări, însă într-un mod diferit. De exemplu, guvernul american strânge anual 12 miliarde de dolari din impozitele federale şi la nivel de state aplicate produselor din tutun. Biroul Federal de Impozitare Tehnologică estimează însă că preţul plătit de guvern pentru fumat este de 68 de miliarde de dolari în fiecare an, ca urmare a cheltuielilor pentru îngrijire medicală şi a scăderii productivităţii.

Pretinzând că oferă recompense economice şi o mulţime de locuri de muncă, sprijinind în mod generos artele, dezminţind cu înverşunare pericolele pe care le prezintă pentru sănătate — industria tutunului a lansat în apărarea sa, într-adevăr, nişte baloane cu înfăţişare ciudată. Dacă se dovedesc a fi mai eficiente decât bariera de baloane de deasupra Londrei sau nu, rămâne de văzut.

Însă un lucru este evident, şi anume că uriaşele companii nu-şi mai pot ascunde adevărata identitate. Ele au câştigat milioane şi au ucis milioane, însă se pare că nu le afectează că rezultatul este un tribut cutremurător de vieţi omeneşti.

[Text generic pe pagina 8]

Ele par să fie umplute cu o mulţime de vorbe goale.

[Text generic pe pagina 9]

Un studiu guvernamental consideră fumul din aer ca fiind un agent cancerigen.

[Text generic pe pagina 10]

Nicotina este una dintre cele mai puternice substanţe despre care se ştie că creează dependenţă.

[Text generic pe pagina 11]

Ele au câştigat milioane; ele au ucis milioane.

[Chenarul de la pagina 10]

50 000 de studii — Ce ne dezvăluie ele?

În continuare este prezentată o mică listă cu problemele de sănătate cauzate de consumul de tutun, probleme aduse în discuţie de cercetători:

CANCER PULMONAR: Din cazurile mortale de cancer pulmonar, 87 la sută sunt fumători.

BOLI DE INIMĂ: În cazul fumătorilor, riscul de a se îmbolnăvi de unele boli cardiovasculare este cu 70 la sută mai mare.

CANCER DE SÂN: Pentru femeile care fumează 40 sau mai multe ţigări pe zi, riscul să moară de cancer de sân este cu 74 la sută mai mare.

DEFICIENŢE ALE APARATULUI AUDITIV: Copiii mici ale căror mame fumează au mai multe probleme în ce priveşte perceperea sunetelor.

PERICOLE PENTRU DIABETICI: Diabeticii care fumează sau mestecă tutun vor avea probabil mai multe probleme cu rinichii şi vor suferi de retinopatie (o afecţiune a retinei) cu evoluţie rapidă.

CANCER DE COLON: Două studii efectuate în rândul a peste 150 000 de persoane arată că există o legătură clară între fumat şi cancerul de colon.

ASTMĂ: Fumul de la ţigările altora poate duce la agravarea cazurilor de astmă la tineri.

PREDISPOZIŢIE LA FUMAT: Fetele ale căror mame au fumat când erau însărcinate sunt de patru ori mai predispuse să ajungă fumătoare.

LEUCEMIE: Se pare că fumatul provoacă leucemie mieloidă.

RĂNI ÎN TIMPUL EXERCIŢIILOR FIZICE: Potrivit unui studiu efectuat de U.S. Army, fumătorii se vor răni probabil de mai multe ori în timpul exerciţiilor.

MEMORIE: Dozele mari de nicotină pot micşora agilitatea mintală atunci când o persoană îndeplineşte sarcini complexe.

DEPRESIE: Psihiatrii investighează cazuri care să confirme faptul că există o legătură între fumat, depresia gravă şi schizofrenie.

SINUCIDERE: Un studiu efectuat în rândul asistentelor medicale a arătat că numărul sinuciderilor era de două ori mai mare în cazul asistentelor care fumau.

Alte pericole care pot fi adăugate la această listă: Cancer bucal, laringian, în gât, esofagian, la pancreas, la stomac, la intestinul subţire, la vezica urinară, la rinichi şi la cervix; apoplexie, atac de cord, boli pulmonare cronice, boli ale aparatului circulator, ulcer peptic, diabet, sterilitate, greutate scăzută la naştere, osteoporoză şi infecţii la urechi. Se poate adăuga şi pericolul izbucnirii unor incendii, întrucât fumatul este principala cauză a incendiilor din locuinţe, hoteluri şi spitale.

[Chenarul de la pagina 12]

Tutun fără fum — un înlocuitor periculos

Compania cu cele mai mari profituri din industria tutunului de mestecat sau de supt, industrie ce aduce un profit de 1,1 miliarde de dolari, îi atrage pe micuţii săi începători cu momeli aromate. Ea oferă mărci de tutun aromat care se găsesc pretutindeni. „Uşoara ameţeală“ pe care o creează acestea satisface, însă nu pentru mult timp. Un fost vicepreşedinte al acestei companii a spus: „Mulţi s-ar putea să înceapă cu produsele mai aromate, dar, în cele din urmă, vor ajunge la [marca cea mai tare]“. În reclame, această marcă a fost prezentată drept „Un tutun puternic pentru bărbaţi puternici“, care „Satisface“.

The Wall Street Journal, care a dat publicităţii strategia companiei, a citat dezminţirea dată de aceasta, în legătură cu faptul că „modifică concentraţia de nicotină“. Journal a mai declarat că doi foşti chimişti ai companiei, vorbind pentru prima dată despre acest subiect, au spus că, „deşi compania nu manipulează concentraţia de nicotină, ea manipulează cantitatea de nicotină pe care consumatorii o absorb“. Ei mai spun că această companie adaugă substanţe chimice pentru a mări concentraţia alcalină a dozelor sale de tutun care se sug. Cu cât doza este mai alcalină, „cu atât cantitatea de nicotină eliberată este mai mare“. Journal adaugă următoarea lămurire cu privire la tutunul de supt şi cel de mestecat: „Tutunul de supt, care adesea este confundat cu tutunul de mestecat, este un tutun tăiat în fâşii pe care consumatorii nu-l mestecă, ci îl sug. Consumatorii iau atât tutun cât pot prinde între degetul mare şi arătător, adică o «priză», şi îl bagă în gură, ţinându-l între obraz şi gingie, îl mişcă cu limba şi, din când în când, scuipă“.

Aromatele mărci produse pentru începători eliberează doar 7 până la 22 la sută din nicotina lor, care este absorbită în fluxul sanguin. Noii consumatori ai celei mai puternice mărci pot ajunge să se sufoce sau să aibă greţuri din cauza tutunului. Această marcă este prezentată sub formă de fâşii tăiate fin, pentru bărbaţii „adevăraţi“. Nicotina este „eliberată“ în proporţie de 79 la sută, fiind absorbită imediat în fluxul sanguin. În Statele Unite, consumatorii încep să folosească tutun de supt de obicei de la vârsta de 9 ani. Şi care copil de 9 ani va rezista mult timp tentaţiei de a trece mai departe la alte mărci mai puternice, alăturându-se bărbaţilor „adevăraţi“?

Cantitatea de nicotină ce rezultă este, de fapt, mai puternică decât cea dintr-o ţigară. Se spune că cei care consumă acest fel de tutun sunt de 4 ori mai predispuşi să dezvolte cancer bucal, iar riscul apariţiei cancerului laringian este de 50 de ori mai mare decât în cazul celor care nu consumă un astfel de tutun.

Un protest vehement a izbucnit în rândul populaţiei Statelor Unite atunci când o companie de tutun a fost dată în judecată de mama unui fost celebru atlet de liceu care a murit de cancer bucal. Când avea 12 ani, el a primit gratuit la un rodeo o cutie de tutun de supt, ajungând apoi să consume patru cutii pe săptămână. După ce a fost supus câtorva intervenţii chirurgicale dureroase, deoarece cancerul i-a atins limba, maxilarul şi gâtul, doctorii au renunţat. Tânărul a murit la vârsta de 19 ani.

[Chenarul de la pagina 13]

Cum poţi să te laşi de fumat

Milioane de oameni au reuşit să se elibereze din sclavia nicotinei. Dacă eşti un fumător, şi încă de multă vreme, poţi să scapi şi tu de acest obicei dăunător. Iată câteva sugestii care te-ar putea ajuta:

• Trebuie să ştii dinainte la ce să te aştepţi. Printre simptomele de reacţie din timpul abstinenţei s-ar putea număra anxietate, iritabilitate, ameţeli, dureri de cap, insomnii, deranjamente stomacale, senzaţie de foame, dorinţă intensă de a consuma ceva, capacitate de concentrare scăzută şi tremurături. Cu siguranţă că nu este o perspectivă plăcută, însă simptomele nu au intensitate maximă decât doar câteva zile şi, pe măsură ce corpul se eliberează de nicotină, ele scad treptat din intensitate.

• Acum începe adevărata bătălie a minţii. Nu numai corpul tău tânjea după nicotină, ci şi mintea ta a fost condiţionată de un comportament asociat cu fumatul. Analizează-ţi programul ca să vezi când luai în mod automat o ţigară şi modifică acest tipar. De exemplu, dacă fumai întotdeauna după ce serveai masa, ia hotărârea să te ridici imediat de la masă şi să te plimbi sau să speli vasele.

• Când simţi o dorinţă intensă să fumezi, probabil din cauza unui moment tensionat, adu-ţi aminte că acest impuls nu ţine de obicei mai mult de 5 minute. Fii pregătit să-ţi ocupi mintea scriind o scrisoare, făcând exerciţii sau servind o gustare sănătoasă. Rugăciunea este un ajutor puternic pentru a manifesta stăpânire de sine.

• Dacă eşti descurajat pentru că nu ai reuşit să te laşi de fumat, nu renunţa. Este important să încerci în continuare.

• Dacă perspectiva că vei mai pune câteva kilograme constituie un obstacol, nu uita că foloasele faptului că ai renunţat la ţigări depăşesc cu mult pericolele datorate câtorva kilograme în plus. Ţi-ar putea fi de ajutor să ai la îndemână fructe sau legume. Şi bea multă apă.

• A te lăsa de fumat este un lucru, pe când a te reţine în continuare de la tutun este cu totul altceva. Fixează-ţi ca obiectiv perioade de timp în care să nu fumezi — o zi, o săptămână, trei luni, toată viaţa.

Isus a spus: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Marcu 12:31). Ca să-ţi iubeşti aproapele, nu mai fuma! Ca să te iubeşti pe tine însuţi, nu mai fuma! — Vezi şi articolul „Fumatul — Punctul de vedere creştin“, din Treziţi-vă!, 22 iunie 1990, paginile 13–15.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează