„Mi-a fost atât de greu fără el!“
„AM TERMINAT de citit publicaţia Când vă moare cineva drag. . ., pe care am primit-o la ultimul congres de district, şi doresc să-mi exprim profunda recunoştinţă pentru această broşură scrisă cu atâta sensibilitate şi care îţi întăreşte atât de mult credinţa!
Am 18 ani. Tatăl meu a murit într-un accident de maşină pe când aveam 8 ani şi, deşi aceasta s-a petrecut cu zece ani în urmă, mă simt şi acum foarte singur. Mi-a fost atât de greu fără el! Sunt atât de multe lucruri pe care aş fi vrut să i le împărtăşesc, să le discut cu el, să le aflu despre el! Este deosebit de consolator să ţi se reamintească speranţa învierii pe care, plin de iubire, Iehova ne-a pus-o la dispoziţie! Îmi dau lacrimile. Vă mulţumesc încă o dată că mi-aţi reînsufleţit speranţa.“ — Un tânăr Martor din Austria.
Zeci de scrisori ca aceasta au sosit la birourile din New York ale Societăţii Watchtower. Publicată în prezent în 18 limbi, această broşură de 32 de pagini le aduce mângâiere multor milioane de persoane. Dacă aţi pierdut pe cineva drag, nu staţi pe gânduri şi comandaţi un exemplar al acestei publicaţii scriind la Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova“, strada Parfumului 22, sectorul 3, codul 74121, Bucureşti. (Dacă nu locuiţi în România, scrieţi la cea mai convenabilă adresă dintre cele menţionate la pagina 5.)