De la cititorii noştri

Părinţi în vârstă Socrul meu este ţintuit la pat şi are nevoie de îngrijiri complete. Fiind epuizată atât psihic, cât şi fizic, mi-am pierdut uneori răbdarea şi am spus unele lucruri pe care mai târziu le-am regretat. Aşadar, când am citit articolele din seria „Îngrijirea părinţilor în vârstă — o provocare“ (8 aprilie 1994), am fost copleşită de emoţie! Vă sunt profund recunoscătoare pentru că aţi pregătit acest material. Aceste articole mă vor susţine pe măsură ce voi continua să-mi îndeplinesc îndatoririle.

T. H., Japonia

Am  16 ani, iar bunica mea are nevoie de îngrijire 24 de ore din 24. Locuieşte la 160 de kilometri distanţă de noi, astfel că familia mea este extrem de solicitată. Prin urmare, doresc să vă mulţumesc pentru aceste articole. Au fost foarte ziditoare.

M. R., Statele Unite

Lucrez în cadrul unei agenţii de servicii sociale care prestează servicii pentru cei care îngrijesc de părinţi în vârstă. De obicei, colegii mei de serviciu refuză orice fel de literatură bazată pe Biblie pe care le-o ofer. Recent însă, cu ocazia unei şedinţe, i-am înmânat fiecăruia câte un exemplar al acestui număr. Toţi l-au acceptat! Am găsit-o pe o colegă, la biroul ei, citindu-l.

B. H., Statele Unite

Dumneavoastră aţi sugerat să le cerem în mod direct fraţilor şi surorilor noastre ajutor în ce priveşte acordarea îngrijirii. Înainte credeam că, dacă cuiva i se cerea acest lucru, niciodată nu-l va refuza. Ei bine, pot să vă spun că eu îmi îngrijesc părinţii de peste zece ani, iar când le-am cerut ajutor surorilor şi fraţilor mei, aceştia nu au vrut să mi-l ofere. Trăim într-o lume rece şi nepăsătoare. Nu doresc altceva decât ca oamenii să ajungă să înţeleagă că faptul de a-ţi îngriji părinţii nu este o corvoadă, ci un privilegiu!

M. D., Statele Unite

Scripturile afirmă că faptul de a te îngriji de membrii familiei este o obligaţie pentru creştini. „Dar dacă cineva nu poartă de grijă de ai săi şi mai ales de cei din casa lui, a tăgăduit [şi-a renegat, NW] credinţa“ (1 Timotei 5:8). — ED.

Am apreciat realmente sfatul de a-ţi face timp pentru partenerul de căsătorie şi pentru tine însăţi. Nu am făcut acest lucru în trecut, considerând că îngrijirea părinţilor noştri avea prioritate faţă de timpul pe care aş fi dorit să-l petrec împreună cu soţul meu — sau de timpul pe care aş fi dorit să mi-l dedic mie însămi. Consider însă că acest sfat este înţelept şi voi încerca să fiu mai echilibrată în această privinţă.

M. O., Statele Unite

Mutare Am  14 ani şi aş dori să vă mulţumesc pentru articolul „Tinerii se întreabă . . . De ce trebuie să ne mutăm?“ (22 aprilie 1994). Când aveam nouă ani, tatălui meu, care este bătrân de congregaţie, i s-a cerut să se mute într-o congregaţie învecinată. Suntem aici de peste patru ani şi am ajuns să iubim congregaţia foarte, foarte mult. În prezent, tatălui meu i s-a cerut din nou să se mute în altă congregaţie. Am primit această revistă chiar în ziua în care ni s-a cerut să ne mutăm. Ea ne-a ajutat atât pe mine, cât şi pe fratele meu să facem mai bine faţă situaţiei. Este un privilegiu să ţi se ceară să te muţi, însă este foarte greu să-i părăseşti pe toţi cei pe care ai ajuns să-i iubeşti.

L. B., Anglia

Rasism Abia acum am avut posibilitatea să citesc ediţia din 8 decembrie 1993 a revistei dumneavoastră care conţine seria de articole „Va exista vreodată unitate rasială?“ Am fost uimit şi impresionat de profunda şi imparţiala dumneavoastră înţelegere a acestei probleme complexe. Eu am terminat de curând un curs universitar de istorie. Revista dumneavoastră însă, în numai nouă pagini, furnizează o istorie concisă, o explicaţie şi un remediu! Aceasta a depăşit cu mult un întreg semestru de manuale şi cursuri universitare.

R. J., Statele Unite