Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g94 8/10 pag. 31
  • Minele din sol — o ameninţare mondială

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Minele din sol — o ameninţare mondială
  • Treziți-vă! – 1994
  • Materiale similare
  • Evaluarea pierderilor cauzate de mine
    Treziți-vă! – 2000
  • La un pas de moarte
    Treziți-vă! – 2000
  • Cum îi distruge războiul pe copii
    Treziți-vă! – 1997
  • Teama — ceva obişnuit acum, dar nu veşnic!
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1995
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 1994
g94 8/10 pag. 31

Minele din sol — o ameninţare mondială

MII de bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi din peste 60 de ţări sunt mutilaţi, iar unii ucişi, în fiecare lună din cauza minelor din sol. S-a estimat că minele contra infanteriei au ucis sau au rănit mai mulţi oameni decât războaiele nucleare, biologice şi chimice. Potrivit cu Human Rights Watch, o organizaţie care se ocupă cu drepturile omului, numai în Cambodgia, aproximativ 30 000 de oameni au fost mutilaţi din cauza minelor.

Aceste mici explozive au fost îngropate în pământ în timpul diferitelor conflicte, iar majoritatea din ele nu au fost niciodată scoase de acolo. S-a estimat că circa 100 de milioane de mine au rămas îngropate în peste 60 de ţări. Ele pot fi declanşate prin simpla călcare cu piciorul şi sunt ceva obişnuit în războaie, deoarece sunt ieftine şi eficiente. Un anumit tip de mină costă numai 3 dolari (S.U.A.). Un alt tip, care detonează 700 de sfere de oţel şi ucide pe o rază de 40 de metri, costă numai 27 de dolari. The New York Times raportează că cererea este atât de mare încât 48 de ţări fabrică şi vând, în prezent, 340 de tipuri diferite de mine. Iar în fiecare zi sunt îngropate mai multe mine decât sunt dezamorsate în cadrul operaţiunilor de curăţare de mine.

Curăţarea câmpurilor de mine este dificilă şi costisitoare, întrucât multe armate nu-şi întocmesc hărţi ale zonelor minate; iar minele sunt din ce în ce mai mult fabricate din lemn, plastic şi din alte materiale care nu pot fi sesizate de detectoarele de metale. Senatorul american Patrick Leahy, care a cerut să se impună o interdicţie asupra exportului de astfel de arme, a afirmat: „În Ţările de Jos, oamenii sunt încă ucişi de mine germane rămase din timpul celui de-al doilea război mondial. Gândiţi-vă cu cât este mai gravă situaţia în Afghanistan, Cambodgia, Angola, Bosnia şi în toate celelalte ţări care au fost din plin minate“.

Numai apropiata lume nouă a lui Dumnezeu va rezolva asemenea probleme. Cuvântul său promite: ‘[Dumnezeu] va pune capăt războaielor până la marginea pământului; El va sfărâma arcul şi va rupe suliţa, va arde cu foc carele [de război]’. — Psalmul 46:9.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează