Comicul porc alergător
UNA dintre cele mai amuzante privelişti din savanele africane este cea a unei familii de porci alergători (cunoscuţi şi sub numele de porci-cu-negi) alergând în trap uşor. Ei pot fi văzuţi alergând cu paşi sprinteni, într-o manieră demnă de un porc alergător, fiecare cu coada sa subţire, cu moţ în vârf, stând ţeapănă în sus asemenea unei mici antene radio. Evident, obiectivul porcului alergător nu este acela de a-şi amuza observatorii. Potrivit cărţii Maberly’s Mammals of Southern Africa, „acest obicei ajută, probabil, animalele să se observe reciproc în timp ce aleargă prin iarba înaltă, favorizaţi fiind, în special, cei mici al căror câmp vizual este foarte limitat“.
Dar şi mai comic este modul în care intră în „casă“, îndeosebi dacă o fac în mare viteză. „Casa“ porcilor alergători poate fi o groapă făcută de porcul termitelor sau de porcul spinos, pe care o lărgesc. Porcii alergători au un mod aparte de a intra. Cei mici, care nu şi-au însuşit încă manierele porcului alergător, se reped cu capul înainte în vizuină, asemenea oricărui alt animal care se respectă. Nu aşa fac însă părinţii! În plină viteză şi cu o precizie de soldat, ei fac o întoarcere rapidă în faţa intrării vizuinii — şi se reped cu spatele înainte spre interiorul sigur al casei lor! Această mică manevră nu are menirea doar de a-i amuza pe observatori. Da, porcul alergător are acum avantajul net de a-şi înfrunta prădătorul şi de a respinge orice atac suplimentar cu colţii săi ucigători.
Desigur, această retragere grăbită poate avea uneori complicaţii nebănuite. Problema este că porcii alergători nu sunt singurii care s-ar putea să ocupe aceste vizuini prăfoase săpate în pământ. Este posibil ca hiena pătată, viezurele melivor, şacalul şi porcul spinos să caute adăpost în aceste vizuini. „Dacă gropile sunt deja ocupate, [porcii alergători] s-ar putea să fie obiectul unor confruntări ocazionale neplăcute“, raportează revista Custos. „De câteva ori au fost văzuţi porci alergători cu ţepi [de porci spinoşi] înfipţi în şezut.“ Trebuie să recunoaştem, acest lucru nu este prea amuzant pentru nefericitul porc alergător.
Cu colţii săi ameninţători, porcul alergător pare un prădător fioros în căutare de vânat. Dar nu aşa stau lucrurile. Porcul alergător a fost descris ca fiind „un animal, în general, inofensiv“. De fapt, el este ierbivor şi încă unul extrem de mofturos! El se hrăneşte aproape în exclusivitate cu plante ierboase mici, mâncând doar vârfurile fragede ale firelor tinere de iarbă; evită buruienile, ierburile lungi sau alte plante. Un adevărat „porc“! În plus, porcul alergător este dispus să cerceteze atent chiar şi cele mai neospitaliere locuri pentru a-şi găsi hrană. Iar când îşi croieşte drum cu capul prin mărăcinişuri în căutare de noi ierburi gustoase, care s-ar putea să crească pe dedesubt, colţii servesc la protejarea feţei.
În cele mai fierbinţi ore ale zilei, porcii alergători pot fi găsiţi adesea „acasă“, în vizuina abandonată a unui porc spinos pe care au lărgit-o cu colţii. Dacă nu îşi fac siesta, îi puteţi vedea bălăcindu-se şi bând apă dintr-un izvor din apropiere. La ora mesei, pot fi văzuţi alergând cu paşi mărunţi pe câmpiile acoperite cu iarbă. (Ei refuză să galopeze, exceptând cazul când sunt obligaţi s-o facă.) Toţi se deplasează cu demnitate — de la adult până la cel mai mic — cu cozile lor sârmoase îndreptate în sus.
Porcii alergători nu sunt cei mai chipeşi membri ai familiei porcinelor. Însă, denumirea de porci-cu-negi li se potriveşte foarte bine, ea provenind de la „negii“ proeminenţi de pe feţele lor lunguieţe. Aceştia nu sunt însă negi adevăraţi, ci excrescenţe de piele îngroşată şi pot fi foarte utili. Aceştia pot contribui la protejarea ochilor atunci când porcul alergător scurmă sau mănâncă. De asemenea, ei pot fi utili atunci când masculii au o dispută, acţionând ca nişte scuturi împotriva colţilor necruţători ai adversarului.
În spatele acestei feţe comice se ascunde un luptător feroce. Femelele veghează cu atenţie şi îşi protejează puii. Şi alţi membri adulţi ai turmei îi vor proteja pe micuţi, chiar expunându-se ei înşişi pericolului. De exemplu, dacă un ghepard încearcă să prindă un purceluş, un adult îl va ataca pe prădător. De obicei, simpla vedere a acestui mănunchi de furie cu colţi ascuţiţi îl va pune pe fugă pe ghepard. Între timp, micuţii vor fugi mâncând pământul, căutând adăpost sub burta mamei. Desigur, dacă ameninţarea este mai serioasă, de pildă dacă atacă un leu sau un leopard, atunci porcii alergători se retrag în mod înţelept, tot cu cozile ridicate. Adulţii vor forma însă ariergarda, permiţându-le celor mici să ajungă primii în siguranţă.
Şi totuşi, notează dr. Darryl Mason în revista Custos, „porcii alergători adulţi pot fi formidabili rivali ai gheparzilor, ai leoparzilor şi ai hienelor“. O femelă a fost văzută apărându-l pe unul dintre micuţii ei împotriva unui leopard mare. Ea a atacat curajoasă leopardul, urmărindu-l 30 de metri înainte ca acesta să se refugieze într-un copac. Cu o altă ocazie, doi porci alergători au fost văzuţi ţinând la distanţă un grup de 16 câini africani sălbatici.
Cât de fascinant este să observi ciudăţeniile acestui extrem de comic animal din savanele africane!