Crăciunul şi celebrarea Anului Nou în antichitate

Aleksander Krawczuk, profesor de istorie şi fost ministru al culturii din Polonia, a scris un articol pentru Polityka, o revistă săptămînală din acea ţară. După dezbaterea fundalului istoric al celebrării Anului Nou, el a declarat:

„Erau familiarizaţi romanii din vechime cu celebrarea Anului Nou? Nu poate exista nici o îndoială, mai ales dacă luăm în considerare Roma imperială. . . . Astfel de petreceri erau ocazii de mare veselie şi laxism. Faptul acesta a influenţat treptat atitudinea pe care primii creştini o aveau faţă de celebrarea Anului Nou oficial. Ei considerau că acest obicei era scandalos şi complet păgîn, străin în formă şi spirit închinătorilor religiei iluminate. În plus, erau oferite jertfe unor zeităţi. Din acest motiv biserica le-a interzis categoric închinătorilor săi să ia parte la celebrarea Anului Nou, în special la petreceri.“

Profesorul continuă apoi să explice fixarea datei Crăciunului:

„Obiceiul roman de celebrare [a zilei de] 25 decembrie s-a răspîndit numai din secolul al patrulea. Astfel a fost posibilă creştinarea sărbătorii populare a Soarelui Neînvins.

„În pofida căderii imperiului său, Roma a forţat încet dar sigur în primul rînd civilizaţia occidentală şi în final întreaga lume să-i accepte tradiţia şi dorinţa cu privire la ambele date calendaristice. Stabilirea zilei de 1 ianuarie ca începutul anului nou a însemnat, totuşi, un triumf pentru o tradiţie a petrecerilor, a ospeţelor, a festivităţilor de nuntă, a oferirii de daruri şi a urărilor, şi aceasta în pofida intensei aversiuni manifestate de primii creştini.“

Stabilind că celebrarea Anului Nou este de origine păgînă, cum consideră profesorul Krawczuk participarea creştinilor la aceste festivităţi? Propria lui urare pentru creştini este:

„Ei [creştinii] să fie, din punct de vedere moral, în stare să repete cuvintele confraţilor lor de credinţă din antichitate. Cînd păgînii îi batjocoreau spunînd: «Ce fel de religie este aceasta, fără temple somptuoase care să conţină icoane şi statui, fără veşminte scumpe sau vase liturgice?», primii creştini răspundeau: «Este adevărat că noi sîntem săraci. Dar templele noastre sînt inimi pline de iubire pentru Dumnezeu şi aproapele; veşmintele noastre de liturghie sînt modestia, sîrguinţa, supunerea şi umilinţa; iar vasele sînt faptele noastre bune.»”

În mod pregnant, Biblia declară la 2 Corinteni 6:14–18 că creştinii ar trebui să nu se înjuge „la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între dreptate şi fărădelege? Sau ce părtăşie are lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate să fie între Hristos şi Belial? Sau ce parte are cel credincios cu cel necredincios? Ce înţelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi sîntem templul Dumnezeului Celui Viu. . . . «Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei,» zice DOMNUL (Iehova, T.L.N.); «nu vă atingeţi de ce este necurat ... .»”