Zelot

Termenul grecesc zēlōtḗs se referă la o persoană zeloasă sau entuziastă. Termenul a ajuns să desemneze un membru al unei secte evreiești militante, care a avut un rol proeminent în secolul I e.n. în lupta împotriva ocupației romane.

Ocupația romană asupra Iudeei a creat tensiuni puternice pe plan politic și religios. Josephus, principala sursă de informații despre acea perioadă tulbure, a scris că atunci s-au format diferite grupări evreiești de eliberare. O astfel de grupare a fost cea a zeloților. Așa cum sugerează numele lor, zeloții luptau cu zel pentru eliberarea evreilor și, animați de o fervoare mesianică, erau gata să recurgă la violență. Ei chiar îi disprețuiau pe conaționalii lor care încercau să păstreze pacea cu autoritățile romane. Insurecțiile la care au luat parte zeloții nu au avut drept rezultat eliberarea țării lor, ci, mai degrabă, au semănat semințele dezastrului: distrugerea de către romani a Ierusalimului și a templului în 70 e.n. Unii zeloți s-au refugiat, probabil, în fortăreața Masada, care fusese ocupată de sicari, sau „bărbați înarmați cu pumnale” (în latină sicarii, care provine din sica, însemnând „pumnal”). În 73 e.n., după doi ani de asediu, evreii din Masada au ales mai degrabă să se sinucidă în masă decât să se predea.