Fenicia

Confederație de orașe-stat din Antichitate, care ocupa o fâșie de coastă de pe țărmul estic al Mării Mediterane. Fenicia cuprindea în linii mari teritoriul actualului Liban și părți mai mici din Siria și Israel. La început, principalul oraș din Fenicia era Sidonul, dar ulterior acesta a fost eclipsat de Tir, care inițial a fost o colonie a Sidonului.

Scripturile arată că sidonienii descindeau din Noe prin Ham, Canaan și Sidon. (Ge 10:1, 6, 15, 18, 19) Acest popor își numea țara Canaan și practica religia canaanită. Mai târziu, grecii au numit regiunea Fenicia. În Scripturi, termenii „fenician”, „canaanit” și „sidonian” sunt folosiți în perioade diferite cu referire la oamenii din aceeași regiune. (Ios 13:6; Ju 1:32; Mt 15:22) Alfabetul fenician, care este foarte asemănător cu cel evreiesc antic, a stat la baza formării caracterelor grecești și, ulterior, a celor latinești. Constructori excepționali de corăbii și navigatori iscusiți, fenicienii s-au numărat printre cei mai mari comercianți maritimi din timpurile antice, călătorind până la hotarele lumii cunoscute pe atunci. (Eze 27:1-9)

De-a lungul istoriei, Fenicia a ajuns sub dominația Asiriei, a Babilonului, a Persiei și a Greciei. Roma a cucerit această regiune în 64 î.e.n. În secolul I e.n., Fenicia făcea parte din provincia romană Siria. Istoria Feniciei și a principalelor orașe feniciene confirmă exactitatea profețiilor biblice. (Is 23:1-14; Ier 25:17, 22, 27; Eze 26:3, 4)