Sigilarea unui document

În vechime, sigiliile erau folosite în diferite scopuri, de exemplu pentru a confirma o înțelegere sau pentru a autentifica un document. (Vezi Glosarul, „Sigiliu”.) În epoca greco-romană, tranzacțiile legale sau comerciale erau consemnate pe tăblițe de lemn acoperite cu ceară. Autenticitatea informațiilor din aceste documente era certificată de martori. Fiecare martor avea propriul sigiliu: un semn distinctiv, gravat de obicei pe un inel. Tăblițele documentului erau legate împreună cu un șnur, pe nodul căruia se picura ceară fierbinte. Apoi, sigiliul era presat în ceara moale. Când ceara se răcea, documentul rămânea închis și sigilat până ce era deschis în public. În felul acesta, martorii atestau, sau confirmau, autenticitatea informațiilor, iar documentul nu putea fi falsificat. În consecință, expresia „a-și pune sigiliul pe” sau „a sigila” a ajuns să fie folosită cu sensul de a certifica, a confirma sau a atesta autenticitatea unui lucru. Apostolul Ioan a scris că cine acceptă mărturia lui Isus confirmă (lit. „își pune sigiliul”) că Dumnezeu spune adevărul. (Vezi nota de studiu de la Ioa 3:33.)