Altoirea unei ramuri de măslin

În timpurile biblice, altoirea era o practică obișnuită. Dacă un pom nu făcea fructe bune, se lua o ramură sau un vlăstar dintr-un pom care dădea roade de calitate superioară și se introducea în pomul respectiv pentru a îmbunătăți calitatea rodului produs de acesta. Apostolul Pavel a făcut referire la altoire în ilustrarea despre măslin. (Ro 11:17-24) El i-a comparat pe creștinii unși neevrei cu ramurile unui măslin sălbatic altoite într-un ‘măslin de grădină’. (Ro 11:24) O astfel de tehnică a fost menționată în mod concret de Lucius Junius Moderatus Columella, soldat roman și agronom din secolul I e.n., care a scris despre o varietate de subiecte din domeniul agricol. În cazul măslinilor sănătoși care nu aveau rod, el recomanda: „O metodă bună este să faci o gaură cu un burghiu galic și să introduci în ea o ramură verde luată dintr-un măslin sălbatic; astfel, fiind fecundat, ca să spunem așa, cu un vlăstar roditor, pomul devine mai productiv”. Ilustrarea sugestivă făcută de Pavel amintea că toți creștinii unși, fie evrei, fie neevrei, trebuie să fie uniți. (Ro 2:28, 29; 11:17, 18) În imagine sunt prezentate câteva metode de altoire folosite, probabil, în secolul I e.n.

1. Se face o gaură într-o ramură și se introduce o mlădiță luată dintr-un alt pom.

2. La capătul unei ramuri tăiate se fac câteva incizii, în care se introduc mai multe mlădițe. Apoi, acestea sunt legate strâns de ramură.

3. Se îndepărtează o porțiune din scoarța unei ramuri și în locul ei se fixează o bucată de scoarță cu o mlădiță luată din alt pom.