FAPTELE
Note de studiu – capitolul 11
Antiohia: Acest oraș din Siria era situat pe malul fluviului Orontes, la aproximativ 32 km în amonte de Seleucia, port la Marea Mediterană. În secolul I e.n., Antiohia din Siria era al treilea oraș ca mărime și bogăție din Imperiul Roman, după Roma și Alexandria. În Antiohia era o mare comunitate de evrei și nu existau animozități între evrei și neevrei în acea perioadă. Antiohia din Siria oferea, din câte se pare, climatul favorabil pentru implementarea unei noi măsuri: acum discipolii le predicau și neevreilor necircumciși, nu doar evreilor. (Vezi nota de studiu de la vorbitorilor de limbă greacă, din acest verset.) Acest oraș Antiohia nu trebuie confundat cu Antiohia din Pisidia, care se afla în Asia Mică. (Vezi notele de studiu de la Fa 6:5; 13:14 și Ap. B13.)
vorbitorilor de limbă greacă: Lit. „eleniștilor”. Sensul termenului grecesc folosit aici (Hellēnistḗs) este determinat de context. În Fa 6:1 este foarte probabil ca acest termen să aibă sensul de „iudeii de limbă greacă”. (Vezi nota de studiu de la Fa 6:1.) Din acest motiv, unii erudiți au tras concluzia că discipolii din Antiohia din Siria trebuie să le fi predicat celor circumciși, evrei sau prozeliți, care vorbeau greaca. Totuși, ceea ce este descris aici se referă, din câte se pare, la o schimbare de direcție în ce privește predicarea în Antiohia. Așa cum se menționează în Fa 11:19, în trecut li se predicase cuvântul lui Dumnezeu doar evreilor din Antiohia, dar acum se pare că mesajul se răspândea și la neevreii de acolo. Probabil că Barnaba a fost trimis la Antiohia ca să-i încurajeze pe acești noi discipoli care comunicau în greacă. (Fa 11:22, 23) Unele manuscrise vechi folosesc în acest context termenul Héllēnas (însemnând „greci”; vezi Fa 16:3) în locul termenului Hellēnistḗs. Prin urmare, mai multe traduceri conțin redarea „greci” sau „neevrei”. Aceste cuvinte sugerează că cei cărora li se predicase în Antiohia nu erau adepți ai religiei iudaice. Totuși, este posibil ca, în acest context, să se facă referire atât la evreii, cât și la neevreii care vorbeau limba greacă, motiv pentru care în Traducerea lumii noi a fost aleasă redarea „vorbitorilor de limbă greacă”. Acești oameni care vorbeau greaca proveneau, probabil, din diferite grupuri naționale, dar au adoptat limba greacă și, după cât se pare, obiceiurile grecești.
Mâna lui Iehova: Această sintagmă apare deseori în Scripturile ebraice, fiind formată din termenul ebraic pentru „mână” și Tetragramă. (Unele exemple sunt: Ex 9:3; Nu 11:23; Ju 2:15; Rut 1:13; 1Sa 5:6, 9; 7:13; 12:15; 1Re 18:46; Ezr 7:6; Iov 12:9; Is 19:16; 40:2; Eze 1:3.) În Biblie, cuvântul „mână” este folosit deseori cu sens metaforic, simbolizând puterea. Întrucât prin intermediul mâinii este exercitată puterea brațului, termenul „mână” poate transmite și ideea de exercitare a puterii. Sintagma grecească tradusă prin „mâna lui Iehova” apare și în Lu 1:66 și Fa 13:11. (Vezi notele de studiu de la Lu 1:6, 66 și Ap. C3, partea introductivă; Fa 11:21.)
prin voința divină . . . au fost numiți: Majoritatea traducerilor biblice redau acest fragment pur și simplu prin „au fost numiți”. Totuși, aici nu sunt folosite cuvintele grecești traduse, în mod obișnuit, prin „a numi”. (Mt 1:16; 2:23; Mr 11:17; Lu 1:32, 60; Fa 1:12, 19) În acest verset, precum și în majoritatea celor nouă ocurențe din Scripturile grecești creștine, termenul khrēmatízō se referă în mod clar la lucruri care vin de la Dumnezeu, adică de origine divină. (Mt 2:12, 22; Lu 2:26; Fa 10:22; 11:26; Ro 7:3; Ev 8:5; 11:7; 12:25) De exemplu, în Fa 10:22 acest termen este folosit împreună cu expresia „printr-un înger sfânt”, iar în Mt 2:12, 22, cu referire la visele de inspirație divină. Substantivul înrudit khrēmatismós apare în Ro 11:4, iar majoritatea lexicoanelor și a traducerilor biblice folosesc redări precum „cuvântul divin”, „răspunsul divin”, „răspunsul lui Dumnezeu”. Este posibil ca Iehova să-i fi îndemnat pe Saul și pe Barnaba să folosească numele „creștini”. Unii sunt de părere că populația păgână din Antiohia i-ar fi numit „creștini” în semn de dispreț sau de batjocură, dar termenul grecesc khrēmatízō, folosit aici, arată cu claritate că acest nume le fusese atribuit de Dumnezeu. Este puțin probabil ca evreii să-i fi numit pe continuatorii lui Isus „creștini” (din greacă) sau „mesianiști” (din ebraică). Evreii îl respinseseră pe Isus în calitate de Mesia, sau Cristos. Prin urmare, dacă le-ar fi dat continuatorilor săi numele de „creștini”, ei ar fi recunoscut în mod tacit că Isus era Unsul, sau Cristosul.
creștini: Termenul grecesc Khristianós, însemnând „continuator al lui Cristos”, apare doar de trei ori în Scripturile grecești creștine. (Fa 11:26; 26:28; 1Pe 4:16) El derivă de la Khristós, care înseamnă Cristos, sau Uns. Creștinii urmează atât exemplul, cât și învățăturile lui Isus, „Cristosul”, sau cel uns de Iehova. (Lu 2:26; 4:18) Numele de „creștini” a fost dat, „prin voința divină”, probabil în anul 44 e.n., când au avut loc evenimentele menționate în acest verset. Din câte se pare, numele era bine cunoscut când Pavel a fost audiat de regele Irod Agripa al II-lea, în jurul anului 58 e.n., întrucât regele știa cine erau creștinii. (Fa 26:28) Istoricul Tacitus arată că aproximativ în 64 e.n., termenul „creștin” era folosit de locuitorii Romei. În plus, între anii 62 și 64 e.n., Petru și-a redactat prima scrisoare adresată creștinilor răspândiți pe teritoriul Imperiului Roman. În acea perioadă, numele de „creștin” pare să fi fost larg răspândit și bine cunoscut. (1Pe 1:1, 2; 4:16) Purtând acest nume dat de Dumnezeu, discipolii lui Isus nu mai puteau fi considerați o sectă iudaică.
o mare foamete: Această calamitate, survenită în jurul anului 46 e.n., a fost atestată de Josephus, care a făcut și el referire la ‘marea foamete’ din timpul domniei împăratului roman Claudiu. Perioadele de foamete îi afectau îndeosebi pe cei săraci, care nu aveau rezerve de bani și de hrană. Prin urmare, creștinii din Antiohia s-au simțit îndemnați să le trimită ajutoare fraților lor nevoiași din Iudeea.
pe vremea lui Claudiu: Împăratul roman Claudiu, care a domnit între anii 41 și 54 e.n., a avut la începutul domniei sale o atitudine binevoitoare față de evrei. Spre sfârșitul domniei însă, el și-a schimbat atitudinea, expulzându-i pe toți evreii din Roma. (Fa 18:2) Se spune că Claudiu a fost otrăvit cu ciuperci de cea de-a patra soție a sa. El a fost succedat la tron de Nero.
ajutoare: Sau „lucrarea de ajutorare”. Aceasta este prima mențiune referitoare la trimiterea de ajutoare de către creștini colaboratorilor lor care locuiau în altă parte a lumii. Termenul grecesc diakonía, redat deseori prin „serviciu”, este folosit și cu sensul de „lucrarea de ajutorare” în Fa 12:25 și în 2Co 8:4, nota de subsol. Sensul cu care este folosit cuvântul grecesc diakonía în Scripturile grecești creștine arată că serviciul creștin vizează două aspecte. Un aspect este „misiunea [o formă a lui diakonía] împăcării”, adică lucrarea de predicare și de predare. (2Co 5:18-20; 1Ti 2:3-6) Celălalt aspect are legătură cu serviciul înfăptuit în favoarea colaboratorilor creștini, așa cum se menționează în acest verset. Pavel a spus: „Sunt diferite moduri de a sluji [forma de plural a lui diakonía], dar este același Domn”. (1Co 12:4-6, 11) El a arătat că fiecare dintre aceste aspecte ale serviciului creștin constituie „un serviciu sacru”. (Ro 12:1, 6-8)
la bătrâni: Lit. „la bărbații în vârstă”. În Biblie, termenul grecesc presbýteros este folosit îndeosebi cu referire la bărbații care dețin o anumită autoritate și responsabilitate într-o comunitate sau într-o națiune, deși termenul este folosit uneori și cu referire la bărbații vârstnici. (Vezi nota de studiu de la Mt 16:21.) În antica națiune Israel, bătrânii aveau responsabilitatea de a conduce și de a administra comunitatea (De 25:7-9; Ios 20:4; Rut 4:1-12) sau națiunea (Ju 21:16; 1Sa 4:3; 8:4; 1Re 20:7). Termenul este folosit pentru prima dată în legătură cu congregația creștină în acest verset. Asemenea bătrânilor din națiunea Israel propriu-zisă, bătrânii din Israelul spiritual aveau responsabilitatea de a îndruma congregația. În acest context, bătrânii au fost cei care au primit ajutoarele și au supravegheat distribuirea lor congregațiilor din Iudeea.