IOAN
Note de studiu – capitolul 9
Vine noaptea: În Biblie, cuvântul „noaptea” este folosit uneori în sens figurat. Isus se referă aici la perioada care avea să includă procesul, execuția și moartea sa, când i-ar fi fost imposibil să îndeplinească lucrările Tatălui. (Iov 10:21, 22; Ec 9:10; compară cu nota de studiu de la Lu 22:53)
saliva: Biblia menționează trei ocazii în care Isus și-a folosit saliva când a făcut vindecări miraculoase. (Mr 7:31-37; 8:22-26; Ioa 9:1-7) Deși saliva era un remediu popular utilizat frecvent, nu saliva lui Isus i-a vindecat pe oameni, ci spiritul lui Dumnezeu, care lucra prin el. Înainte de a-l vindeca pe orbul din naștere, Isus i-a dat următoarea instrucțiune: „Du-te și spală-te în bazinul Siloam”. (Ioa 9:7) Fără îndoială, lucrul acesta reprezenta pentru el un test al credinței, la fel ca în cazul lui Naaman, care a trebuit să se spele în râul Iordan înainte de a fi vindecat de lepră. (2Re 5:10-14)
bazinul Siloam: La sud de Muntele Templului au fost descoperite vestigiile unui bazin din secolul I e.n. considerat a fi bazinul Siloam. El se află la poalele pintenului sudic, pe care a fost construit vechiul oraș Ierusalim, aproape de locul unde valea Tyropoeon se întâlnește cu valea Chedron. (Vezi Ap. B12.) Numele grecesc „Siloam” este echivalentul numelui ebraic „Siloah”, înrudit probabil cu verbul ebraic şaláḥ, însemnând „a trimite”. Din acest motiv, Ioan spune că numele „Siloam” se traduce prin Trimis. În Is 8:6, unde numele ebraic „Siloah” desemnează un canal care alimenta Ierusalimul cu apă, Septuaginta folosește termenul „Siloam”. Bazinul Siloam era alimentat cu apă de izvorul Ghihon, din care țâșnea (sau care ‘trimitea’) apă cu intermitență. Este posibil ca denumirea bazinului să provină de la acest fenomen. În Ioa 9:7, unele traduceri în ebraică ale Scripturilor grecești creștine (având simbolurile J7-14, 16-18, 22 în Ap. C4) folosesc termenul „Siloah”.
iudeii: Din câte se pare, este vorba despre autoritățile iudaice, sau conducătorii religioși evrei. (Vezi nota de studiu de la Ioa 7:1.)
Este major: Sau „Este suficient de mare”. Expresia grecească se poate referi la vârsta la care un bărbat era apt pentru serviciul militar conform Legii mozaice, adică 20 de ani. (Nu 1:3) Aceasta concordă cu faptul că orbul este numit „om [sau bărbat]” (Ioa 9:1), nu copil, și că înainte fusese cerșetor (Ioa 9:8). Unii consideră că expresia se referă la vârsta legală a majoratului în societatea evreiască, adică 13 ani.
iudei: Din câte se pare, este vorba despre autoritățile iudaice, sau conducătorii religioși evrei. (Vezi nota de studiu de la Ioa 7:1.)
să fie dat afară din sinagogă: Sau „să fie excomunicat”, „să i se interzică să intre în sinagogă”. Adjectivul grecesc aposynágōgos este folosit doar aici și în Ioa 12:42 și 16:2. O persoană dată afară din sinagogă era disprețuită și marginalizată de societate. Separarea de comunitate avea consecințe economice grave asupra familiei. Deși sinagogile erau folosite în principal ca centre de instruire, ele slujeau uneori și ca tribunale locale, care aveau autoritatea de a stabili pedepse precum biciuirea și excomunicarea. (Vezi nota de studiu de la Mt 10:17.)
Dă-i glorie lui Dumnezeu: Expresie idiomatică folosită pentru a obliga o persoană să spună adevărul. Sensul acestei expresii ar putea fi redat prin: „Dă-i glorie lui Dumnezeu spunând adevărul” sau „Spune adevărul înaintea lui Dumnezeu”. (Compară cu Ios 7:19.)
s-a plecat înaintea lui: Sau „s-a prosternat înaintea lui”, „i-a adus omagiu”. Când este folosit în legătură cu închinarea adusă unui dumnezeu sau unei zeități, verbul grecesc proskynéō este tradus prin „a se închina”. (Mt 4:10; Lu 4:8) În acest context însă, orbul din naștere care fusese vindecat l-a recunoscut pe Isus drept reprezentant al lui Dumnezeu și s-a plecat înaintea lui. El nu l-a considerat Dumnezeu sau o divinitate, ci prezisul ‘Fiu al omului’, Mesia învestit cu autoritate divină. (Ioa 9:35) Când s-a prosternat înaintea lui Isus, el a acționat, din câte se apare, asemenea unor oameni menționați în Scripturile ebraice care se plecaseră înaintea unor profeți, a unor regi sau a altor reprezentanți ai lui Dumnezeu. (1Sa 25:23, 24; 2Sa 14:4-7; 1Re 1:16; 2Re 4:36, 37) În multe ocazii, oamenii s-au plecat înaintea lui Isus ca să-și exprime recunoștința pentru adevărurile pe care le dezvăluise Dumnezeu cu privire la el sau ca să arate că recunoșteau faptul că Isus se bucura de favoare divină. (Mt 14:32, 33; 28:5-10, 16-18; Lu 24:50-52; vezi și notele de studiu de la Mt 2:2; 8:2; 14:33; 15:25)