LUCA
Note de studiu – capitolul 10
După acestea: Evenimentele consemnate în Lu 10:1–18:14 nu apar în celelalte evanghelii. Totuși, unele dintre subiectele tratate aici sunt menționate și de ceilalți evangheliști, din câte se pare în legătură cu episoade anterioare din serviciul lui Isus. Evenimentele menționate de Luca în aceste capitole au avut loc, probabil, după Sărbătoarea Tabernacolelor (sau Colibelor) din toamna anului 32 e.n. (Vezi Ap. A7.) Începând de atunci, se pare că Isus și-a concentrat activitatea în zona aflată mai la sud, respectiv în Ierusalim și în împrejurimile sale, precum și în Iudeea și Pereea. În ultimele șase luni ale serviciului său pământesc, el a predicat mai ales în această zonă.
alți 70: Fără îndoială, acești 70 de discipoli nu îi includ pe cei 12 apostoli, care fuseseră instruiți și trimiși să predice cu ceva timp înainte. (Lu 9:1-6)
70: Anumite manuscrise timpurii conțin aici numărul „72”, această redare fiind preluată și de unele traduceri ale Bibliei. Cu toate acestea, redarea „70” se găsește în multe manuscrise vechi, demne de încredere, cum ar fi Codex Sinaiticus, din secolul al IV-lea e.n., sau Codex Alexandrinus și Codex Ephraemi Syri rescriptus, ambele din secolul al V-lea e.n. Bibliștii au oferit diverse explicații pentru această diferență de redare. Totuși, ea este minoră și nu schimbă cu nimic sensul versetului. Numeroasele manuscrise antice și traduceri ale cărții Luca transmit aceeași idee fundamentală: Isus a trimis un grup mare de discipoli să predice doi câte doi.
sandale: Se pare că aici este vorba despre o pereche de sandale de schimb, întrucât Isus nu le-a spus discipolilor să nu se încalțe cu sandale, ci ‘să nu-și ia’ cu ei sandale. În acea perioadă, oamenii obișnuiau să-și ia într-o călătorie lungă sandale de schimb, deoarece tălpile sandalelor cu care erau încălțați puteau să se uzeze, iar curelele, să se rupă. Cu câtva timp înainte, când le dăduse apostolilor instrucțiuni asemănătoare, Isus le spusese „să se încalțe cu sandalele” pe care le aveau deja. (Mr 6:8, 9) Iar, în conformitate cu Mt 10:9, 10 (n.s.), el le poruncise ‘să nu-și procure’ sandale, altfel spus să nu-și cumpere o pereche suplimentară de sandale.
să nu salutați pe nimeni: Sau „să nu îmbrățișați pe nimeni în semn de salut”. În anumite contexte, termenul grecesc aspázomai („a saluta”) însemna mai mult decât un simplu „bună ziua”. El putea sugera îmbrățișări și o conversație lungă între prieteni. În acest verset, Isus nu i-a încurajat pe discipolii săi să fie nepoliticoși. Mai degrabă, el a subliniat că era important ca ei să-și folosească timpul cât mai bine și să nu se lase distrași. La un moment dat, profetul Elisei i-a dat instrucțiuni asemănătoare slujitorului său, Ghehazi. (2Re 4:29) Atât discipolii lui Isus, cât și Ghehazi primiseră o misiune urgentă și nu aveau timp de pierdut.
prieten al păcii: Lit. „fiu al păcii”. Din câte se pare, această expresie grecească corespunde unei expresii idiomatice ebraice care desemnează o persoană ce iubește pacea, sau pașnică. În acest context, se referă la o persoană care dorește să se împace cu Dumnezeu. Ea ascultă și acceptă „vestea bună a păcii”, ajungând să fie în relații de pace cu Dumnezeu. (Fa 10:36)
Să nu vă mutați dintr-o casă în alta: Cu o ocazie anterioară, Isus le dăduse instrucțiuni similare celor 12 apostoli. (Mt 10:11; Mr 6:10; Lu 9:4) Aici, el le-a spus celor 70 de discipoli că, atunci când ajungeau într-un oraș, trebuiau ‘să rămână’ la cel care îi primise cu ospitalitate. Ei nu trebuiau să se mute dintr-o casă în alta, căutând un loc în care să li se ofere mai mult confort sau mai multe bunuri materiale. Astfel, dovedeau că aceste lucruri erau mai puțin importante decât misiunea lor de a predica.
va fi mai ușor pentru Sodoma: Prin aceste cuvinte, Isus arată că este posibil ca cel puțin unii dintre cei distruși în Sodoma și Gomora să fie înviați în ziua aceea, adică în Ziua Judecății. (Mt 10:15; 11:22, 24; Lu 10:14) În acest caz, ei vor avea parte de ʻînvierea celor nedrepți’. (Fa 24:15) Dacă vor fi înviați toți locuitorii Sodomei și ai Gomorei sau nu rămâne la latitudinea lui Iehova, „Judecătorul întregului pământ”, care face ce este drept, și a Fiului său. (Ge 18:25; Ioa 5:22; vezi și nota de studiu de la Ioa 5:29)
Tir și . . . Sidon: Orașe de neevrei din Fenicia, situate pe coasta mediteraneeană. (Vezi Ap. B10.)
cer: Vezi nota de studiu de la Mt 11:23.
Mormânt: Vezi nota de studiu de la Mt 11:23.
70: Vezi nota de studiu de la Lu 10:1.
Îl văd pe Satan căzut deja din cer ca fulgerul: Fără îndoială, când a spus că îl vedea pe Satan aruncat din cer, ca și cum acest eveniment ar fi avut deja loc, Isus a vorbit în mod profetic. În Re 12:7-9 este descris războiul care urma să aibă loc în cer, iar din context reiese că aruncarea lui Satan este asociată cu nașterea Regatului mesianic. Prin cuvintele sale din Lu 10:18, Isus a evidențiat că, în acest război ce urma să aibă loc în viitor, victoria asupra lui Satan și a demonilor săi era garantată. El a făcut această afirmație întrucât Dumnezeu tocmai le dăduse celor 70 de discipoli – oameni slabi și imperfecți – puterea de a expulza demoni. (Lu 10:17)
șerpi și scorpioni: Aici, Isus menționează aceste animale cu sens figurat pentru a face referire la lucruri dăunătoare. (Compară cu Eze 2:6.)
copilașilor: Vezi nota de studiu de la Mt 11:25.
Iehova: În textul ebraic original, în De 6:5, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)
inima . . . sufletul . . . puterea . . . mintea: Aici, un expert în Lege citează De 6:5, unde, în textul ebraic original, apăreau trei termeni: „inimă”, „suflet” și „putere”. Totuși, conform relatării lui Luca, scrisă în greacă, bărbatul face referire la patru concepte: inima, sufletul, puterea și mintea. Fără îndoială, cuvintele lui arată că pe vremea lui Isus se considera că aceste patru concepte grecești erau cuprinse în cei trei termeni ebraici care apăreau în citatul original. (Pentru o analiză mai detaliată, vezi nota de studiu de la Mr 12:30.)
tot sufletul tău: Sau „toată ființa ta”, „toată viața ta”. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)
aproapele tău: Vezi nota de studiu de la Mt 22:39.
un samaritean: În general, evreii îi desconsiderau pe samariteni și refuzau să aibă legături cu ei. (Ioa 4:9) Unii evrei chiar foloseau apelativul „samaritean” pentru a-și exprima disprețul față de cineva. (Ioa 8:48) Potrivit cu Mișna, un rabin a spus: „Cel ce mănâncă pâinea samaritenilor este precum cel ce consumă carne de porc”. (Șebiit 8:10) Mulți evrei nu aveau încredere în mărturia samaritenilor și nu acceptau niciun serviciu din partea lor. Cunoscând disprețul pe care evreii îl aveau față de samariteni, Isus a folosit această ilustrare, numită deseori parabola bunului samaritean, pentru a transmite o lecție importantă.
i-a bandajat rănile, turnând pe ele ulei și vin: Medicul Luca este foarte exact când prezintă această ilustrare a lui Isus, descriind modul în care erau îngrijite rănile la vremea aceea. Când rănile erau tratate acasă, se foloseau, de obicei, ulei și vin. Uleiul era aplicat deseori pe răni datorită efectului său calmant (compară cu Is 1:6), iar vinul avea proprietăți terapeutice, servind drept antiseptic și dezinfectant ușor. De asemenea, Luca spune că rănile au fost bandajate, sau pansate, pentru a nu se agrava.
un han: Termenul grecesc folosit aici înseamnă literalmente „loc în care toți sunt primiți sau găzduiți”. La un han, călătorii puteau să se cazeze și să găsească adăpost pentru animalele lor. Hangiul le asigura lucrurile de bază și, contra cost, se ocupa de cei lăsați în grija lui.
dinari: Vezi Glosarul, „Dinar”, și Ap. B14.
Cel care s-a purtat cu îndurare față de el: Este posibil ca expertul în Lege să fi evitat în mod intenționat termenul „samaritean”. În orice caz, răspunsul său, precum și ultima remarcă făcută de Isus au scos în evidență lecția care se desprinde din ilustrare: A fi cu adevărat aproapele cuiva înseamnă a-i arăta îndurare.
într-un sat: Este vorba, din câte se pare, de Betania, un sat aflat pe versantul est-sud-estic al Muntelui Măslinilor, la aproximativ 3 km de Ierusalim. (Vezi nota de studiu de la Ioa 11:18.) În Betania se afla locuința Martei, a Mariei și a lui Lazăr. Când Isus se afla în Galileea, se spunea că în Capernaum „era acasă”. (Mr 2:1) În mod asemănător, când se afla în Iudeea, se putea spune că în Betania era acasă.
Marta: În acest verset, numai despre Marta se spune că l-a primit pe Isus ca oaspete în casa ei. De regulă, ea era cea care lua inițiativa (Lu 10:40; Ioa 11:20), ceea ce ar putea sugera că Marta era sora mai mare a Mariei. (Lu 10:39)
Dar sunt necesare puține lucruri, ba chiar unul singur: Unele manuscrise antice conțin o expresie mai scurtă, care poate fi redată prin: „Dar un singur lucru trebuie”. Această redare este preferată de unii traducători ai Bibliei. Totuși, formularea folosită în această traducere se bazează pe o serie de manuscrise demne de încredere. Indiferent de manuscrisele folosite ca bază pentru traducere, sensul general al sfatului lui Isus rămâne același: lucrurile spirituale trebuie puse pe primul loc. Isus o laudă apoi pe Maria pentru că a ales „partea bună”, acordând prioritate lucrurilor spirituale.
partea bună: Sau „partea cea mai bună”. În Septuaginta, termenul grecesc merís, redat aici prin „parte”, este folosit cu referire la o porție de mâncare (Ge 43:34; De 18:8) ori la o porție, sau „parte”, în sens spiritual (Ps 16:5; 119:57). În cazul Mariei, „partea bună” includea privilegiul de a primi hrană spirituală chiar de la Fiul lui Dumnezeu.