CĂTRE TIT
1 Pavel, sclav al lui Dumnezeu și apostol al lui Isus Cristos, potrivit credinței aleșilor lui Dumnezeu și cunoștinței exacte a adevărului. Acesta este în armonie cu devoțiunea sfântă 2 și se bazează pe speranța vieții veșnice+ pe care Dumnezeu, care nu poate să mintă,+ a promis-o cu mult timp în urmă. 3 Dar, la timpul potrivit, el și-a făcut cunoscut cuvântul prin predicarea ce mi-a fost încredințată+ la porunca Salvatorului nostru, Dumnezeu. 4 Către Tit, un adevărat fiu potrivit credinței pe care o avem în comun:
Să ai bunătate nemeritată și pace de la Dumnezeu, Tatăl, și de la Cristos Isus, Salvatorul nostru!
5 Te-am lăsat în Creta ca să îndrepți lucrurile care lasă de dorit și să numești bătrâni în fiecare oraș, potrivit instrucțiunilor pe care ți le-am dat: 6 Un bătrân trebuie să fie* liber de acuzație, soț al unei singure soții, având copii credincioși, care să nu fie acuzați de depravare* sau de răzvrătire.+ 7 Ca administrator al lui Dumnezeu, un supraveghetor trebuie să fie liber de acuzație, să nu fie încăpățânat,+ nici iute la mânie,+ nici bețiv, nici violent*, nici lacom de câștig necinstit. 8 El trebuie să fie ospitalier,+ iubitor de bine, cu o minte sănătoasă*,+ drept, loial,+ să aibă stăpânire de sine+ 9 și să urmeze îndeaproape cuvântul fidel* în ce privește arta de a preda,+ ca să fie capabil să încurajeze* prin învățătura sănătoasă*+ și să-i mustre+ pe cei care vorbesc împotriva acesteia.
10 Căci există mulți oameni răzvrătiți, care vorbesc fără rost și sunt înșelători, mai ales cei care susțin circumcizia.+ 11 Acestora trebuie să li se închidă gura, fiindcă ei tulbură* familii întregi predând lucruri greșite pentru un câștig necinstit. 12 Chiar unul dintre ei, un profet* de-al lor, a zis: „Cretanii sunt întotdeauna mincinoși, fiare periculoase, mâncăi leneși”.
13 Această mărturie este adevărată. Tocmai de aceea, mustră-i cu asprime ca să fie tari* în credință 14 și să nu dea atenție unor basme evreiești și unor porunci ale oamenilor care se abat de la adevăr. 15 Pentru cei curați, toate lucrurile sunt curate.+ Dar, pentru cei pângăriți și necredincioși, nimic nu este curat, deoarece le sunt pângărite și mintea, și conștiința.+ 16 Ei declară public că îl cunosc pe Dumnezeu, dar îl reneagă prin faptele lor,+ fiindcă sunt dezgustători și neascultători și nu sunt potriviți pentru nicio lucrare bună.
2 Tu însă continuă să predai lucrurile care sunt în armonie cu învățătura sănătoasă*.+ 2 Bărbații în vârstă să fie cumpătați în obiceiuri, serioși, cu o minte sănătoasă, tari* în credință, în iubire, în perseverență. 3 De asemenea, femeile în vârstă să aibă o conduită care îl onorează pe Dumnezeu, să nu fie calomniatoare, să nu fie înrobite de mult vin și să-i învețe pe alții ce este bine, 4 ca să le poată sfătui* pe cele mai tinere să-și iubească soții, să-și iubească copiii, 5 să aibă o minte sănătoasă, să fie caste, gospodine*, bune, supuse soților lor,+ astfel încât cuvântul lui Dumnezeu să nu fie vorbit de rău.
6 De asemenea, îndeamnă-i mereu pe bărbații mai tineri să aibă o minte sănătoasă,+ 7 fiind tu însuți un exemplu de fapte bune în toate privințele. Predă o învățătură curată* cu toată seriozitatea,+ 8 având o vorbire sănătoasă*, care nu poate fi criticată,+ astfel încât cei ce se împotrivesc să se rușineze, neavând de spus nimic rău despre noi.+ 9 Sclavii să le fie supuși stăpânilor lor în toate+ și să se străduiască să-i mulțumească, să nu le întoarcă vorba, 10 să nu fure de la ei,+ ci să fie întru totul demni de încredere, ca să împodobească învățătura Salvatorului nostru, Dumnezeu, în toate privințele.+
11 Căci bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu s-a arătat, aducând salvare pentru oameni de orice fel.+ 12 Ea ne învață să respingem tot ce este lipsit de pietate* și dorințele lumești+ și să trăim cu judecată sănătoasă, cu dreptate și cu devoțiune sfântă în actualul sistem*,+ 13 în timp ce așteptăm minunata speranță+ și manifestarea glorioasă a mărețului Dumnezeu și a Salvatorului nostru, Isus Cristos. 14 El s-a dat pe sine pentru noi+ ca să ne elibereze+ de* orice fel de nelegiuire și să-și curețe un popor care să fie proprietatea lui specială, zelos pentru lucrări bune.+
15 Continuă să predai aceste lucruri, să îndemni* și să mustri cu toată autoritatea.+ Nimeni să nu te disprețuiască!
3 Amintește-le mereu să fie supuși și să asculte de guverne și de autorități,+ să fie gata pentru orice lucrare bună, 2 să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie certăreți, ci să fie rezonabili*,+ arătând întotdeauna blândețe față de toți oamenii.+ 3 Căci și noi eram cândva fără minte, neascultători, induși în eroare, sclavi a tot felul de dorințe și plăceri, răi, invidioși și detestabili și ne uram unii pe alții.
4 Totuși, când Salvatorul nostru, Dumnezeu,+ și-a manifestat bunătatea și iubirea față de oameni, 5 el ne-a salvat (nu datorită unor fapte de dreptate făcute de noi,+ ci datorită îndurării sale)+ spălându-ne cu apa care ne-a adus la viață+ și înnoindu-ne prin spiritul sfânt.+ 6 El a turnat din belșug* acest spirit peste noi prin Isus Cristos, Salvatorul nostru,+ 7 pentru ca, după ce am fost declarați drepți prin bunătatea sa nemeritată,+ să devenim moștenitori+ potrivit speranței vieții veșnice.+
8 Aceste cuvinte sunt demne de încredere și vreau să scoți mereu în evidență aceste lucruri, pentru ca aceia care cred în Dumnezeu să fie preocupați să facă fapte bune. Aceste lucruri sunt bune și folositoare oamenilor.
9 Dar evită discuțiile prostești, genealogiile, disputele și luptele pe seama Legii, fiindcă sunt nefolositoare și deșarte.+ 10 Iar cu omul care promovează o sectă+ să nu mai ai nimic de-a face+ după primul și al doilea avertisment,+ 11 știind că un astfel de om s-a abătut de la cale și păcătuiește, condamnându-se singur.
12 Când îl voi trimite la tine pe Artema sau pe Tihic,+ să faci tot posibilul să vii la mine la Nicopolis, pentru că acolo am hotărât să stau peste iarnă. 13 Îngrijește-te ca Zena, care este un bun cunoscător al Legii, și Apolo să aibă tot ce le trebuie pe drum.+ 14 Dar să învețe și ai noștri* să facă fapte bune, astfel încât să ofere ajutor când apare o nevoie urgentă+ și să nu fie neroditori în serviciul lor.+
15 Toți cei care sunt cu mine îți trimit salutări. Transmite salutările mele celor care au afecțiune pentru noi în credință.
Bunătatea nemeritată să fie cu voi toți!
Lit. „Dacă este cineva”.
Sau „indisciplină”.
Sau „bătăuș”.
Sau „să aibă judecată sănătoasă”, „să fie rațional”.
Sau „mesajul demn de încredere”.
Sau „să îndemne”.
Sau „folositoare”.
Sau „subminează credința”.
Adică Epimenides, poet cretan din sec. al VI-lea î.e.n.
Lit. „sănătoși”.
Sau „folositoare”.
Lit. „sănătoși”.
Sau „să le poată ajuta să-și vină în fire”, „să le poată instrui”.
Sau „să aibă grijă de casa lor”.
Sau, posibil, „Predă cu o motivație curată”.
Sau „folositoare”.
Vezi Glosarul, „Impietate”.
Sau „eră (epocă)”. Vezi Glosarul, „Sistem(e)”.
Lit. „să ne răscumpere din”.
Sau „să încurajezi”.
Sau „dispuși să cedeze”.
Sau „cu generozitate”.
Cu referire la creștinii din Creta.